Sunday, February 17, 2013

Shaorma cu piept de curcan





Timp de preparare

1 ora si 45 de minute (complexitate medie)

Ingrediente

500g de faina
250ml de apa calduta
10g drojdie uscata (25g drojdie proaspata)
1 lingurita de sare
1 lingurita zahar
1/2 piept de curcan
o mana de Vogerlsalad
3 cartofi mari
                                 1 capatana de usturoi
                                 1 iaurt
                                 1 lingura de ulei
                                 4 castraveciori murati
                                 ketchup dupa gust

Mod de preparare


Intr-un vas se amesteca drojdia cu lingurita de zahar si cu lingurita de sare. Dupa omogenizare, se adauga apa calduta si treptat se incorporeaza faina. Aluatul se lasa la dospit 30 de minute. Dupa ce aluatul si-a dublat volumul, se imparte in 4 parti egale (depinde cat de mari sau mici le doriti si ce fel de tigaie veti folosi).
Fiecare parte de aluat se ia si se intinde pe masa de lucru, formandu-se lipia. Se coc separat, intr-o tigaie antiaderenta, fara ulei, timp de 3 - 4 minute, pe fiecare parte.
Intre timp, se poate pregati compozitia pentru lipii. Pieptul de curcan se taie felii ca pentru snitel, se condimenteaza cu sare si piper dupa gust si se prajeste intr-o tigaie incinsa bine, fara ulei. Cand feliile de piept s-au rumenit bine, se pun pe o farfurie si se taie in fasii subtiri.
Cartofii se curata, se taie felii si se prajesc in ulei fierbinte. Cand sunt gata, se scot cu o spumiera plata pe un platou si se condimenteaza cu un praf de sare.
Capatana de usturoi se curata si se da pe razatoare. Se condimenteaza cu sare dupa gust si se amesteca bine. Se adauga o lingura de ulei, amestecandu-se 1 - 2 minute, ca la maioneza. Dupa aceea, se toarna iaurtul, omogenizandu-se compozitia - mujdeiul.
Castraveciorii se taie felii subtiri.
Se ia pe rand cate o lipie, se unge cu mujdei de usturoi, se adauga cativa cartofi prajiti, cateva felii de piept de curcan si cateva feliute de castraveciori. Se adauga ketchup dupa gust si salata Vogerlsalad (se poate folosi si varza sau salata obisnuita). Lipia se impatureste si se prinde cu folie transparenta. Pentru decor se poate folosi si hartie de copt care se leaga cu o ata groasa.


Pofta buna!








No comments:

Post a Comment