Thursday, February 7, 2013

Cosulete cu crema de vanilie si caise





Timp de preparare

1 ora (complexitate medie)

Ingrediente

6 linguri cu varf de faina
1/3 plic unt
40 ml apa rece
un ou
sare
3-4 caise din compot
200 ml lapte
50g zahar
                                2 galbenusuri
                                20g amidon sau faina
                                o esenta de vanilie


Mod de preparare



Intr-un castron/bol se amesteca faina cu un praf de sare. Se adauga untul rece, taiat cubulete (rezultatul final nu va fi acelasi daca se va folosi margarina); treptat se toarna si apa. Ingredientele se framanta cu mana, pana cand aluatul devine consistent si nu se lipeste de mana (se mai adauga putina faina daca este necesar). Se rastoarna pe masa de lucru si se mai framanta un pic, fara sa se insiste mult. Se inveleste aluatul in folie alimentara si se da la rece pentru 30 de minute (aluatul poate rezista mai multe zile la frigider).

Se ia o oala si se pune la fiert laptele cu zaharul - la foc mic. Galbenusurile se freaca bine cu amidonul sau cu faina. Laptele cu zahar se adauga treptat peste galbenusuri, amestecandu-se neincetat. Amestecul se pune inapoi la fiert. Cand crema devine vascoasa, avand consistenta unei maioneze, se ia de pe foc. Crema se pune intr-un bol si se acopera cu o folie de plastic - pentru a nu se face o crusta deasupra. Se raceste si se pastreaza la frigider, pana cand va fi folosita.
Se scoate aluatul din frigider, se intinde o foaie de 3 mm si se decupeaza cercuri, care sunt puse in forme de briose. Se ung cu ou si se dau la cuptor timp de 20-25 de minute, la 190 de grade (pana se rumenesc).
Apoi, cosuletele sunt umplute cu crema de vanilie, cu o jumatate de caisa din compot si se pudreaza cu zahar.

Pofta buna!








No comments:

Post a Comment