Sunday, December 30, 2012

Ardei umpluti





Timp de preparare

1 ora si 45 de minute (complexitate medie)

Ingrediente

250-300g carne tocata - carne de porc amestecata cu vita
3 ardei grasi
1 morcov
1 ceapa
un pumn de orez
7 lingurite de bulion
3 linguri de lapte
                                1 ou
                                2 linguri de patrunjel uscat si tocat
                                miezul de la o felie de paine sau 2 linguri de pesmet
                                piper 
                                sare


Mod de preparare



Se spala ardeii, si cu ajutorul unui cutit se indeparteaza capacul. Se curata bine de samburi si apoi se pun la scurs.
Umplutura pentru ardei se obtine din amestecul de carne tocata, peste care se toarna uniform morcovul taiat cubulete, ceapa tocata, pumnul de orez, miezul de paine sau pesmetul, lingurile de lapte, oul, patrunjelul si 4 lingurite rase de bulion. Dupa ce s-au amestecat bine ingredientele se adauga sare si piper dupa gust.
Se trece la umplerea ardeilor cu amestecul obtinut.
Ardeii se pun intr-o oala unul langa altul. Se toarna apa in oala, pana la jumatatea ardeilor si se da la foc mic timp de o jumatate de ora. Apoi in apa se adauga restul de lingurite de bulion, cateva boabe de piper si sare dupa gust. Oala se da la cuptor pentru inca o jumatate de ora, la 180 de grade.
Se servesc fierbinti cu 3-4 linguri din sos si cu o lingura sau doua de smantana sau iaurt.



Pofta buna!







Saturday, December 29, 2012

Salata de boeuf




Timp de preparare

1 ora si 30 de minute (complexitate medie)

Ingrediente

200-250g de piept de curcan
3 cartofi mari
4 morcovi
6-7 castraveciori murati
2 gogosari murati
10 masline
maioneza din 2 galbenusuri fierte si unul crud
zeama de la 1/2 lamaie
                                 250ml ulei de floarea soarelui
                                 piper 
                                 sare

Mod de preparare


Pieptul de curcan se spala si se pune la fiert intr-o oala cu apa si cu un praf de sare. Se adauga si morcovii si cartofii curatati. Se lasa la fiert si cu o lingura cu gauri se ia spuma de deasupra. 
Intr-un bol se pun cele 2 galbenusuri fierte si racite in prealabil si se piseaza cu un varf de sare. Se adauga si galbenusul crud si se mixeaza cu grija. Se pune ulei, putin cate putin si se amesteca cu grija, intr-o singura directie. Cand maioneza devine mai consistenta se poate adauga mai mult ulei. Treptat se incorporeaza si zeama de lamaie. La sfarsit se adauga sare dupa gust si se baga la frigider.
Dupa circa 40 de minute, legumele si carnea se scot din oala si se pun pe o farfurie sa se raceasca (din zeama ramasa in oala se poate face o supa cu taitei). 
Pieptul de curcan, cartofii, morcovii, se taie cubulete si se rastoarna intr-un bol sau vas mare. Castraveciorii si gogosarii se taie si ei cubulete, dar inainte sa se puna in bol sau vas, se scurg de zeama. Se amesteca ingredientele din bol sau vas si se condimenteaza cu sare si piper dupa gust. Se adauga cam 4-5 linguri de maioneza, cat sa se lege ingredientele.
Salata se pune intr-un bol frumos si se glazureaza cu maioneza ramasa. Se decoreaza cu felii de gogosar, masline, albusul fiert ramas, felii de castravete. Se poate presara si putin patrunjel.
Salata se lasa la frigider o zi (in acest timp aromele ingredientelor au timp sa se amestece) si apoi se serveste. 


Pofta buna!







Wednesday, December 26, 2012

Frigarui cu chiftelute, branza si rosii cherry





Timp de preparare

1 ora si 30 de minute (complexitate medie)

Ingrediente

15-20 chiftelute
15-20 cubulete de telemea 
15-20 rosii cherry
bete de frigarui





Mod de preparare



Se ia un bat de frigarui si se infige pe rand cate o chifteluta, un cubulet de telemea de vaca si o rosie cherry.
Se repeta procedeul pana se vor forma 15-20 de frigarui cu chiftelute, branza si rosii cherry. 
Se aseaza pe un platou, pe un pat de salata verde.
Extrem de usor de realizat si de mare efect!


Pofta buna!






Oua umplute cu branza si pateu






Timp de preparare

30 de minute (complexitate redusa)

Ingrediente

6 oua
50g branza de vaci
1 lingura iaurt sau smantana
patrunjel tocat dupa preferinte
50g pateu 
1 lingura rasa de mustar clasic
piper
sare

Mod de preparare


Intr-o cratita cu apa, se pun la fiert ouale cu un praf de sare. Se lasa vreo 5-6 minute de cand a inceput apa sa fiarba. Se clatesc in apa rece, se decojesc si se lasa sa se raceasca de tot. Dupa ce s-au racit, ouale se taie in doua, pe lung si se scot galbenusurile. Cantitatea de galbenusuri se imparte in doua si se aseaza jumatate intr-un bol si cealalta jumatate in alt bol. Se piseaza galbenusurile din ambele boluri. 
In primul bol, peste galbenusurile pisate se toarna branza de vaci, lingura de iaurt sau smantana, patrunjel tocat, sare si piper dupa gust. Se amesteca ingredientele pana se obtine o compozitie omogena.
In al doilea bol, peste galbenusurile pisate se adauga pateul, mustarul, patrunjel tocat, sare si piper dupa gust. Se amesteca si aceste ingrediente pana se obtine o compozitie omogena.
Ambele compozitii fiind gata se trece la umplerea oualelor - jumatate din oua se vor umple cu prima compozitie, si jumatate cu a doua compozitie. Se ia fiecare jumatate de ou in parte si se umple, pe rand,  cu cate o lingura cu varf din fiecare umplutura.
Pentru o masa festiva se aseaza ouale pe un platou,  pe un pat de salata verde.


Pofta buna!




Thursday, December 20, 2012

Sandwich cu somon si legume




Timp de preparare 

30 de minute (complexitate redusa)

Ingrediente

1 chifla/ 1 mini bagheta
5 rosii cherry
1/2 castravete
1 ceapa
1 lingurita oregano 
1 lingurita patrunjel 
2 ridichii rosii
salata Rucola
                                2-3 felii de cascaval sau mozarella
                                75g somon afumat
                                2 linguri ulei de masline
                                suc de lamaie - dupa gust
                                piper
                                sare


Mod de preparare


Intr-o tigaie, se pune la rumenit o chifla sau o mini bagheta taiata in doua. 
Toate legumele se spala, se taie cubulete sau felii subtiri, si se pun intr-un bol. Se adauga salata Rucola, jumatate din cascaval sau mozarella - taiat(a) cubulete si fasii de somon afumat. Se amesteca ingredientele, peste care se toarna lingurita de oregano (daca e proaspat, atunci il taiem marunt) si lingurita de patrunjel (daca e proaspat il taiem marunt), lingurile de ulei de masline, sucul de lamaie, sare si piper dupa gust. Totul se amesteca si se lasa 3 minute sa se linisteasca.
Intre timp, restul de cascaval e taiat fasii si se pune pe o jumatate de chifla/mini bagheta. Peste cascaval se pune salata cu somon si cealalta jumatate de chifla/mini bagheta.

Pofta buna!




Wednesday, December 12, 2012

Rulada cu branza de vaci




Timp de preparare

1 ora (complexitate redusa)

Ingrediente

1 aluat foietaj 
250g branza de vaci
o cana de zahar
1 ou
1 lingura lapte
2 plicuri de zahar vanilat


Mod de preparare


Se amesteca branza de vaci cu o cana de zahar (se poate pune mai mult sau mai putin zahar - depinde de preferintele fiecaruia).
Apoi, se ia aluatul foietaj, se intinde pe masa de lucru, peste care se toarna branza de vaci amestecata cu zaharul. Se intinde uniform branza, iar aluatul se ruleaza.
Oul se bate bine si se amesteca cu o lingura de lapte. Rulata se unge cu oul batut bine si se aseaza pe o tava, peste care s-a pus in prealabil hartie de copt. Tava se introduce in cuptorul preincins, si se lasa 30 -40 de minute, la 180 de grade. 
Rulada se lasa 10 minute sa se raceasca, apoi se taie felii ,se pune pe un platou si se pudreaza cu zahar vanilat.


Pofta buna!





Gutuie coapta cu nuci si miere




Timp de preparare 

1 ora (complexitate redusa)

Ingrediente

1 gutuie mare sau 2-3 gutui mai mici
1 cubulet de unt
2 linguri de miere
100g-200g miez de nuca taiat bucatele
1 plic zahar vanilat
1/2 esenta de rom
1 lingurita praf de scortisoara

Mod de preparare


Se spala gutuia/gutuile, se curata de coaja si se taie cuburi. 
Cubul de unt se pune intr-o tigaie pe aragaz, la foc potrivit, pana se topeste. Se adauga cuburile de gutuie si lingurile de miere. Se amesteca continuu, timp de 30-40 de minute.
Apoi, cuburile de gutuie se pun intr-un bol, peste care se toarna miezul de nuca taiat bucatele, esenta de rom si scortisoara. Se aseaza pe o farfurie/platou si se pudreaza cu zahar vanilat! Optional se poate orna farfuria si cu alte fructe.

Pofta buna!